the time of snows

timpul zăpezilor - un fel de a spune
că revezi o faţă,pe care n-ai mai privit-o demult,
şi umbli spre ea prin zăpadă - scriind urme
într-un timp, trecut de acum, unde n-ai mai fost. şi e mult

coborâtă în iarna mată, îngropată în tăcere,
această fiinţă. şi întoarcerea către ea
e ca o înmormântare de viking, împingând greu acea
corabie, care prin zăpadă are o altă putere

a răsfrângrii din ape verzui - şi care apoi
se înalţă în flacără, repede acoperită, cu o rună
de fum - ca acum când mergi spre faţa ei, cu ciudată

lumină moartă. de aici, te întorci înapoi
şi neadevărurile se aşează, fiecare o urmă
a gesturilor care s-au scris - şi faţa ei e bătrână.



Mircea Ivănescu (Vremea zăpezilor)










the time of snows – one way of saying that you see a face again,
which you haven't seen for a long time,
and you move towards it through snow –
inscribing tracks in a time in which you were not. and it's a long time.

plunged into matte winter, buried in silence, this being.
and the return to it is like a viking burial,
struggling to push out that ship, which through snow
has a different power of refraction in greenish waters

– and which then towers in flame, quickly engulfed, with a rune of smoke –
as now, when you walk toward her face,
with a strange dead light.

hence, you turn back and the non-truths settle,
each a trace of the gestures that were written –
and her face is old.