more about dreams, snow and cats

At noon, it began to snow, and we stopped
on the window-sill, and looked out, dreaming
of a walk by the lake with her, seeing
her face, intent, when she listened, pursing her lips,
and then turning towards us her white face
like a flower of ice in the upturned collar
of her loose raincoat. Snow in her hair,
(and we, dreaming of alcohol-algae hung loosely in her
locks), and walking with her by the lake.











And later, someone came
and asked us something. We went to the bar,
and played with the long-legged glass
on the counter. And when we remembered
and looked out of the window — it didn't snow anymore.











And then, last night, I descended
to the bar in the hall, but down there
I was stopped as I had just reached out my hand
toward the bottle, by the moon's icy gaze.
It summoned me to the window — and there,
I saw, just under the terrace's French window,
the cat Theobald crouching, ready to spring
toward some indistinct shadow by the shore.











Then, that shadow moved, and I saw it was
a girl in a loose mackintosh, walking
as in a daze, by the moonlit lake
— I saw her shivering — she was alone —
and, absent-minded, tried to fold her raincoat
up, around her neck. The cat was watching her. So was I.



Mircea Ivănescu

La amiază, a început să ningă, şi ne-am oprit
pe pervazul ferestrei, privind afară, visînd
că ne plimbăm lîngă lac, cu ea, şi-i vedeam
faţa, atentă, cînd asculta, muşcîndu-şi buzele strînse,
şi apoi întorcîndu-şi spre noi faţa albă
ca o floare de gheaţă în gulerul înălţat
al hainei de ploaie largi. Zăpada în părul ei
(şi noi, visînd alge de alcool atîrnînd destrămate
în buclele ei), şi plimbîndu-ne împreună cu ea
pe malul lacului. Mai tîrziu, a venit cineva
să ne întrebe nu mai ştim ce. Am coborît
şi ne-am jucat un timp cu paharul cu piciorul înalt
pe tăblia lucioasă. Cînd ne-am amintit mai tîrziu
şi am privit pe fereastră — nu mai ningea.
Şi apoi, astă-noapte, am coborît
către barul din hall. însă acolo
m-a oprit locului, tocmai cînd întindeam mîna
spre sticlă, privirea de gheaţă a lunii
— şi m-a tras la fereastră. — Acolo
l-am văzut, chiar sub uşile de sticlă ale terasei,
pe motanul Theobald, chircit, gata să sară
spre o umbră nelămurită, pe mal.
Apoi, umbra s-a mişcat, şi-am văzut că era
o fată într-o haină de ploaie prea largă, mergînd
ca-ntr-un vis pe lîngă lacul bătut de lună
— o vedeam înfiorîndu-se — era singură —
şi, absentă, încerca să-şi încheie haina de ploaie,
sus, la gît. Pisica o pîndea. Şi eu.



(the English version belongs to the poet himself)



..